joi, 27 octombrie 2011

Tort semiluna cu mere (poze)

Probabil ca de acum cateva zile, cand m-am "jumulit" la deget, v-ati intrebat ce tort sa fie acela? Este un banal tort cu mere, de care am mai postat chiar la inceputurile acestui blog - si ce poze, Doamne! puteam sa fac :)) - dar pentru ca pozele acelea erau atat de fara pricepere facute (nu ca azi m-as pricepe mai bine, dar macar sunt atenta la unele detalii), m-am gandit sa postez unele mai prezentabile, catusi de cat.


Reteta o stiti cu totii, este clasica: 1 kg de mere curatate de coaja si cotori se taie sferturi sau felii mai grosute si se pun la cuptor in forma de tort cu 100 g unt, o lingurita rasa de scortisoara si 4-5 linguri de zahar. 


 Daca merele sunt acrisoare, puneti ceva mai mult zahar peste ele. Eu am adaugat in forma si o jumatate de pahar de apa, adica cca 100 ml. Reteta zice sa lasati in cuptor 20 de minute la foc mediu spre tare, pana se topeste zaharul, dar eu am lasat merele la cuptor pana s-au inmuiat bine, adica vreo ora.

In acest timp am facut un pandispan din 4 albusuri mixate la viteza 4 cu 6 linguri de zahar si un pliculet de zahar vanilat, peste care am adaugat galbenusurile, pe rand, continuand sa mixez, apoi 3 linguri de ulei, pe care le-am omogenizat in compozitie, apoi am pus 5 linguri de faina si o lingurita de praf de copt, dand mixerul la viteza 1.


Dupa ce merele se inmoaie bine, scoateti forma din cuptor si lasati sa se raceasca sau puneti-o cu fundul in apa rece sa se raceasca mai repede.
Dupa aceea presarati cateva visine din dulceata printre mere apoi turnati aluatul de pandispan, pe cat posibil uniform, peste fructele din forma. Aluatul trebuie sa acopere total merele.

Se lasa la cuptor la foc mediu cca 30 de minute. Faceti testul cu scobitoarea si cand blatul este gata, scoateti din cuptor si lasati cateva minute sa se racoreasca in tava, apoi desprindeti marginile cu lama unui cutit, puneti platoul pe care va sta tortul peste forma si rasturnati rapid in asa fel incat tortul sa ramana pe platou cu merele in sus. Acum va puteti ocupa de frisca, atata timp cat tortul se va raci complet.

Eu frisca m-am invatat s-o fac doar din smantana si iaurt, in proportii egale. Pentru siguranta pun si un plic de intaritor de frisca. La urma, dupa ce am mixat bine smantana si iaurtul, adaug zahar pudra, cca 3 linguri la 500 ml de frisca. Mai mixez putin, si las frisca la rece pana cand o folosesc, adica macar vreo 2 ore, astfel incat zărul sa se lasa la fundul vasului.

Ei, dar cum oare tortul care era rotund a devenit semiluna? :) Păi, v-am mai spus, la noi in casa fiecare are fiţele lui. Eu voiam cu frişcă, maica'mea - fără, taica'meu si cu domnul D. ziceau din gura ca nu vor nimic. Da' stiam eu ce stiam, ca toata lumea era cu ochii pe tort.

Asa ca am impacat si capra si varza, si am taiat tortul in doua, rezultand mai intai un fel de oval - pe care l-am impartit maica'mii si domnului D., si apoi o semiluna pe care am ornat-o cu frisca si din care am mancat eu si cu taica'meu.

Tortul asta s-a "evaporat" in doua reprize: seara, dupa ce l-am terminat de ornat, si dimineata, cand mai ramasese doar o portie mai mare pe care am lasat-o (câtă generozitate pe capul meu!! :))) ) alor mei.

De ce nu am mai gustat si eu? Pentru ca ajunsa la locuinta mea de serviciu m-am dus glonţ la market, am cumparat mere Golden si am mai facut un tort de mere, dupa o alta reteta. Dar despre povestea tortului de mere II, cu o alta ocazie. Pana atunci, pofta buna! :)


6 comentarii:

  1. BUna Oana D.
    scuze ca nu am raspuns pinaa cum, dar abia ieri am vazut intrebarea ta in legatura cu Beko. culmea este ca nu am apucat sa iti raspund ieri pt ca am ceva probleme de sanatate cu fetita. Insa, am primti kitul de la beko astazi, prin curierat. sper ca ai primit si tu
    pup

    RăspundețiȘtergere
  2. M-as infinge intr-o bucatica,asa mult imi plac merele.Pup!

    RăspundețiȘtergere
  3. Alice, multumesc pt raspuns, si eu l-am primit la o zi sau doua dupa ce am postat intrebarea pe site-ul tau.

    Dia, hai la o felie :)

    Pupici, seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Merele sunt foarte bune si ne plac mai ales in torturi ca al tu:)pupici,Oana!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce bunaciune apetisanta.
    Weekend fain sa ai.

    RăspundețiȘtergere
  6. Teo, hai si tu la o felie! :*

    Micule, se mai gaseste cate o felie si pentru tine :)

    Va pup, Weekend placut si linistit!

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).