luni, 18 octombrie 2010

Clatite



2 oua, 4-5 linguri pline cu faina, o cana de lapte (250 ml), un praf de sare, ulei, gem.

Ouale si sarea se bat cu furculita sau cu telul. Se adauga 2-3 linguri de faina si se amesteca bine sa nu se faca cocoloase, apoi se subtiaza compozitia cu cca 100 ml lapte rece, dupa care se mai adauga inca 2-3 linguri de faina si se mai subtiaza odata aluatul cu laptele rece, pana cand acesta are consistenta smantanei subtiri.

Eu prefer sa pun si uleiul in compozitie, la urma, astfel ca atunci cand iau cu polonicul cantitatea necesara pentru o clatita, in ea se afla ulei exact atat cat trebuie pentru prajeala. 

Focul se da la potrivit spre tare, dar niciodata la tare, pt ca atunci clatitele se ard si nu se coc in interior, chiar daca sunt foarte subtiri.

Se ia cu polonicul din compozitie si se pune in tigaia infierbantata, miscandu-se circular ca sa se imprastie aluatul pe toata suprafata ei. Este coapta cand marginile clatitei sunt usor maronii. Atunci se intoarce cu o paleta din lemn sau cu un cutit cu lama lata si se mai lasa inca maxim 1 minut in tigaie.
 
Cand este gata, clatita este alunecata din tigaie intr-o farfurie plata, in asa fel incat partea mai putin prajita sa fie in jos.

Peste farfuria cu clatite eu obisnuiesc sa pun intotdeauna un capac, ca sa nu iasa aburul si sa nu se usuce foile, astfel ele devin moi si usor de rulat dupa aceea.

Dupa ce se termina toata compozitia si ati copt toate clatitele - din cantitatile de mai sus, in functie si de marimea tigaii, ies aproximativ 10 bucati - le ungeti pe fiecare cu gem, sau cu ce altceva va place, si le rulati.

Se servesc calde, eventual cu zahar pudra peste ele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).