vineri, 1 aprilie 2011

Salata de paste cu ton


Ia să vedem cum se face o salată de paste cu ton? Și care este rețeta acestei salate foarte simple și rapide?

Am făcut salată de ton cu paste duminica trecută, odată cu salata cu anșoa, care a ieșit prea sărată. În schimb, salata de ton a ieșit foarte gustoasă. În ultima vreme îmi place să fac salate rapide sau mâncăruri rapide, deși de obicei la noi în casă se mănâncă alimente gătite în ceea ce se numește slow-cooker, adică pe foc mic sau mediu, fierte minim o oră sau o oră și jumătate, ori chiar mai mult când este vorba de carne de vită sau porc. Nouă ni se pare că mâncarea gătită mult și la foc mic are un gust mai bun, ori poate că așa ne-am obișnuit de zeci de ani să mâncăm.

Dar să revin la salata de paste cu ton.

Am folosit pentru o porție așa:

  • un mănunchi de spaghete subțiri, fierte în apă cu sare timp de 10 minute (cine le dorește al dente, să respecte indicațiile de pe pachetul de spaghetti, mie nu-mi plac tărișoare și semi-crude ci fierte bine) și scurse imediat după ce au fost gata, 
  • o jumătate de conservă de ton cu bucățile de peste bine scurse de ulei, 
  • o fâșie de ardei roșu tăiat bucățele mici, 
  • măsline verzi fără sâmburi tăiate rondele, 
  • un sos din zeamă de lămâie amestecat cu ulei de măsline, 
  • foarte puțină maioneză, ketchup.



Am amestecat ușor toate ingredientele, apoi am turnat sosul de lămâie și ulei, iar la urmă am pus câțiva stropi de maioneză și de ketchup. Dacă doriți puteți adăuga maioneza și ketchup-ul la sos. Se servește caldă.

Pofta buna! :)



2 comentarii:

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).