Am avut-o pe masa de Craciun desi e un aperitiv nepretentios, dar foarte gustos si bine primit de musafiri.
Amestecul a constat dintr-o cutie de branza Ricotta, 250 g branza de vaci de la piata si 250 g de branza feta, omogenizate bine, apoi incorporata o ceapa mica taiata foarte marunt (de fapt eu am taiat-o in bucati mai mici pe care le-am trecut prin zdrobitorul de usturoi) si o jumatate de legatura de marar proaspat bine tocat. Dupa gust, se mai pot adauga condimente iuti.
Din aceasta cantitate am umplut cateva jumatati de rosii pe care le-am decorat sub forma de buburuze, cu ajutorul unor bucati de maslina, asezate pe foi de salata, iar la urma am ras cascaval peste tot platoul.
Ceea ce mi-a mai ramas, am pus intr-un vas si am modelat din masline negre si verzi doua "albine".

Eu fac preparatul doar cu branza de vaci si nu folosesc rosii.Un pic de margarina si... pe paine prajita!
RăspundețiȘtergereTare gustoasa intr-adevar.Te pup!
RăspundețiȘtergereBuna ziua,
RăspundețiȘtergereV-ar interesa o carte de bucate scrisa de Kogalniceanu si Negruzzi si tiparita in 1842? Se poate downloada in PDF:
http://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/01/22/mihail-kogalniceanu-costache-negruzzi-200-de-retete-cercate-de-bucate-prajituri-si-alte-trebi-gospodaresti-iasi-1842/
Liviu
@ Mihai: de obicei si eu folosesc tot branza de vaci, dar acum era o masa speciala :p de ce margarina? Unii zic ca organismul o percepe ca pe niste plastic.... insa mai folosesc uneori, deh! dar la prajituri in special.
RăspundețiȘtergere@Dia, te pup si eu!
@Liviu, multumesc pentru link, voi vizita site-ul.
Recunosc, mie imi place mancarea mai grasa.
RăspundețiȘtergere