Pagini

luni, 6 februarie 2012

Cornuri cu nuca (pt diabetici)


Retetea poate sa fie si cu zahar, dar de data asta o sa va dau ingredientele asa cum au fost ele puse. Nu am poze din timpul prepararii pt ca mi se terminase bateria de la camera foto.


Aluatul: 500 g de faina, 3 galbenusuri, 1 lingura  rasa de zahar si 2 linguri de indulcitor special sau 10-15 pastile de zaharina (daca doriti puteti elimina zaharul de tot, dar atunci indulcitorul va da un gust specific, pronuntat, de chimicala aluatului), 100 g de unt, cateva linguri de ulei care se folosesc la framantat si la intins foaia, un praf de sare, 50 g drojdie, 200 ml lapte, un varf de lingurita de vanilina, esenta de rom, coaja rasa de lamaie si portocala, unt pt uns tavile.

Umplutura: 50 de nuci curatate de miez si macinate, 5-6 pastile de zaharina pisate cu dosul unei linguri, o lingura de cacao, 3 albusuri batute spuma, esenta de rom, o mana de stafide.

Glazura: un ou batut.


Metoda:
Drojdia se amesteca cu putin zahar si cu 2-3 linguri de lapte caldut si se pune deoparte 10 minute. Faina se pune intr-un lighean, se face o gaura la mijloc si se pun toate ingredientele la un loc, impreuna cu maiaua, cu exceptia laptelui care se adauga treptat, pentru ca poate sa fie prea mult sau sa mai trebuiasca, asta depinde de gradul de umiditate al fainii. Uleiul nu se pune in aluat, el se foloseste doar la uns mainile in timpul framantatului. Se lucreaza bine aluatul timp de 15-20 de minute. In final trebuie sa rezulte un aluat relativ moale. Se lasa coca in ligheanul acoperit cu un servet curat, langa o sursa de caldura, la dospit timp de o ora. Acest aluat va creste destul de repede, pentru ca nu contine zahar, care de obicei ingreuneaza si prelungeste procesul de dospire.

Pentru ca aluatul sa fie reusit, toate ingredientele trebuie sa aiba  temperatura camerei cand le folositi.  

Intre timp de face umplutura, amestecandu-se albusurile bezea cu nucile macinate, zaharina-praf, cacaoa, stafidele si aromele. Aluatul se face foaie groasa de un deget si se taie in patrate mari, care se umplu cu nuca apoi se ruleaza pe diagonala. Fiecare corn se aseaza intr-o tava unsa cu unt, sau tapetata cu hartie de copt unsa cu unt. La urma se ung cornurile cu ou batut si se da tava la cuptor timp de 40-45 de minute la foc potrivit.
Cand cornurile sunt gata - se face testul scobitorii - se pot lasa in tava sa se raceasca, sau se pot scoate pe o planseta din lemn. Cand sunt racorite, se pudreaza cu zahar (optional) si se servesc, de preferinta calde.


Pofta buna! :)


2 comentarii:

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).