Pagini

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Pasca de ciocolata

Din seria "caietul cu rețete" încă o rețetă veche de prin anii '70. Și țin să precizez că este o rețetă de pască cu ciocolată, adică o cremă de ciocolată coaptă la cuptor, nu este o pască făcută cu două aluaturi, unul alb si unul maro. Eu când văd sau gust o astfel de pască, spun că este chec cu două culori. Pasca adevărată cu ciocolată are o cremă de ciocolată, nu un aluat maro, sau și mai rău, cum am văzut pe unele site-uri cu mari pretenții, un aluat de pandișpan, o cremă de brânză și o glazură de ciocolată, toată această construcție purtând, pompos, numele impropriu de pască de ciocolată.  

Alte feluri de pască: pasca-cu-smantana, pasca-cu-branza, pasca-de-ciocolata, pască-fără-aluat


Pasca de ciocolata

Ingrediente pentru o pască în formă de tort d=28 cm: 300 g aluat de cozonac, 5 ouă, 125 zahăr (pudră), o ciocolată cu minim 55% cacao, un plic de zahăr vanilat, esență de rom, opțional cateva nuci pentru ornat.

Aluatul se întinde foaie și se aşează în forma de tort/pască tapetată cu hârtie de copt, inclusiv pe margini. Cine dorește, poate face din aluat un fel de colăcel cu care ornează marginea formei. Se umple apoi cu următoarea compoziție: gălbenușurile se mixează cu zahărul până devin ca o cremă consistentă. Se adaugă ciocolata topită în câteva linguri de lapte sau de apă, și răcită aproape complet, se mixează să se omogenizeze, iar la urmă se amestecă de sus în jos cu o lingură albușurile spumă tare. Opțional se ornează pe deasupra cu miez de nucă.
Tava se dă la cuptorul preîncălzit la foc mediu (180 grade) cca 30-35 de minute, sau până trece testul cu scobitoarea și când este gata se scoate tava, se lasă 10 minute să se răcorească, apoi se scoate din formă cu tot cu hârtia de copt, iar când este răcită complet, se dezlipește ușor hârtia de pe pască.
 
Pasca de ciocolata

Se porționează când se servește. Este una dintre cele mai bune rețete de pască de ciocolată pe care am mâncat-o vreodată și tatăl meu o avea de la un văr de-al lui cofetar de meserie.

Pasca de ciocolata

Vă pup, vă urez poftă bună și Paște fericit, oriunde v-ați afla!


Și rețeta: 

Pasca de ciocolata

5 comentarii:

  1. Ciocolatoasa asa cum imi place mie.
    Sarbatori luminate!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca-ti place, Dia! Chiar mi-a iesit foarte buna, de data asta :))

    Paste fericit si pace in suflet!

    RăspundețiȘtergere
  3. Sarbatori Sfinte cu sanatate si tihna!

    RăspundețiȘtergere
  4. Teo, Maria, va multumesc pt urare, sper ca si voi ati petrecut un Paste linistit si luminat, alaturi de cei dragi voua!

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).