Pagini
▼
joi, 6 iunie 2013
Mancare "taci si inghite" (varianta)
Despre mâncarea asta am citit pe net. Am impresia că este de origine rusească, dar nu sunt sigură. La urma urmei, nu are mare importanță originea ei, dacă e ceva atât de simplu și bun.
"Taci și înghite" se face la cuptor. Dar varianta mea de azi este ceva mai rapidă, pentru zilele când nu aveți timp de așteptat sau se anunță musafiri, nu foarte pretențioși, la masă și nu aveți mult timp la dispoziție.
Pentru o porție aveți nevoie de: o bucată de mămăligă, 200 g caș sau cașcaval ras, 2 ouă ochiuri, 2 linguri de cartofi prăjiți (opțional), sare, piper.
Mămăliga, ochiurile și cartofii prăjiți trebuie să fie fierbinți. Într-o farfurie adâncă se pune mămăliga, se scobește la mijloc, se pune cașul sau cașcavalul ras, iar deasupra ochiurile. De jur împrejur se adaugă cartofii prăjiți. Cașul se va topi și va deveni ușor elastic datorită fierbințelii, ceea ce este și de dorit.
Pe deasupra se dă sare și piper, după gust.
E bun, foarte sățios, și rapid.
Poftă bună!
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Super bine arata. Pentru cei care nu sunt la dieta prinde bine. :)
RăspundețiȘtergereAi dreptate, Carol, cu dieta... nu prea merg atatea calorii. :)
Ștergere