Pagini
▼
vineri, 17 ianuarie 2014
Aluatul de ecler
Acest aluat de origine franțuzească este mult folosit atât în patiserie cât și pentru aluaturile dospite, pentru ca ele să crească bine și să rămână pufoase mai multă vreme.
Ingredientele sunt: 100 ml apa, 50 ml ulei, un praf de sare, 4 linguri de făină, 3 ouă. Se dublează ori triplează cantitățile în funcție de nevoi.
Apa, sarea și uleiul se pun pe foc la fiert într-un ibric mare. Când dau în clocot se adaugă făina, se dă vasul deoparte și se amestecă imediat cu o lingură din lemn până când rezultă un aluat omogen. Când este răcorit, se pun ouăle, unul câte unul, și se încorporează în aluat. Va rezulta o pastă groasă din care veți face ecleruri cu poșul, sau choux-a-la-creme cu lingurița.
Dacă vreți să folosiți acest aluat împreună cu cel dospit, cca 25-30 % din făina pentru aluatul dospit se pune la opărit în apă (sau lapte) cu ulei și sare, așa ca mai sus (fără să mai puneți ouăle, ele vor fi incorporate în coca de bază), iar când se răcorește, se amestecă bine cu restul de ingrediente ale aluatului de cozonac (plăcinte, cornuri, sau orice altceva faceți cu el). În acest fel nu aveți de frământat zeci de minute în șir, ci doar omogenizați bine totul în câteva minute, veți fi siguri că vă crește aluatul, chiar dacă în primul sfert de oră s-ar putea să vi se pară că nu se întâmplă nimic; după aceea aluatul crește brusc, și mult, iar produsul finit, oricare ar fi el, se va menține proaspăt mai mult timp.
Eu, una, numai cu aluat opărit fac orice dulce care necesită aluat dospit, și cred că voi încerca metoda și la un aluat de pizza. Chiar sunt curioasă dacă va ieși la fel de pufos și de fin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).