Zilele trecute mă plimbam printr-un magazin de jucării în căutarea unui cadou. Îmi plimbam privirea pe cutiile colorate pe bucățile de plastic, strălucitoare în lumina neoanelor. Am văzut o cutie în care era un puzzle și amintirile dintr-un trecut cenușiu m-au invadat fără să vreau.
... mă urcasem în trenul pe jumătate înghețat, în singurul compartiment care avea geamul limpede. Speram să fie cald, însă nu, nu era decât foarte ușor dezmorțit. Nu mai conta ce loc aveam, țin minte că până acasă nu m-a ridicat nimeni de pe locul meu, deși trenul era ticsit. Într-un târziu s-a dat totuși drumul la căldură. Era, ca și acum, sesiune. Am scos un caiet studențesc si am început să repet pentru următorul examen, dar nu mă puteam concentra. Am scos un puzzle cu cuvinte încrucișate și enigmistică. Vecinele mele de banchetă, începuseră foiala - se dezbrăcau deja de paltoane, devenise mai respirabil aerul, dar eu nu puteam uita frigul din căminul de lângă Operă care-mi intrase până în măduva oaselor. Îmi vedeam de revista mea și dezlegam în continuare. La un moment dat, ele, gureșele femei de pe la țară, care se întorceau dintr-o vizită la capitală cu sacoșe pline de ... Dumnezeu știe ce se mai putea pune în sacoșe în acei ani, la un moment dat ziceam, le aud comentând în gura mare cum de eu stau cu paltonașul pe mine și căciula de blană sintetică pe creștet în căldura aia? Așa era, se făcuse foarte cald în compartiment, transpirasem, dar mă încăpâțânam să rămân nemișcată, cu ochii și cu vârful creionului pe filele revistei. Până la urmă, căldura insuportabilă m-a învins ...
Am lăsat cutia cu puzzle jos zâmbind gândului că și acolo, în magazinul de jucării era cald și bine. Automat îmi desfăcusem copcile de la geacă și dezlegasem fularul ca să pot respira în voie. Privirea mi-a alunecat peste raftul cu jucării Air Hogs apoi am cerut vânzătoarei un sfat și am întrebat de pret la masinute.
Am cumpărat un Porsche alb și m-am gândit că e o jucărie potrivită pentru un băiat, alături de o porție zdravănă din prăjitura lui preferată, aceea cu cremă de portocale și vanilie. Dar despre prăjitură, într-o postare viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).