joi, 8 mai 2014

Salata cu varza, masline si ou

Salata cu varza, masline si ou

De multe ori în loc de un fel de mâncare gătită prefer o salată mai consistentă. E un mod mai sănătos de a mânca, cel puțin așa spun nutriționiștii, iar eu mă simt sătulă, fără să am senzația aceea neplăcută de greu la stomac.

O porție din această salată conține: o mână de varză tăiată fideluță și frecată cu sare, câteva frunze de salată verde, o roșie mare feliată, o lingură de morcov ras pe răzătoarea mică, un ou fiert tăiat în jumătăți (merg și două ouă, pentru cine dorește), câteva măsline fără sâmburi tăiate rondele, o ceapă verde tăiată mărunt, câteva cubulețe mici de brânză feta, ulei de măsline și oțet sau zeamă de lâmăie. Sare mai puneți doar dacă  mai este nevoie, în mod normal sarea din varză și din brânza feta este de ajuns.

Cu puțină pâine prăjită, salata cu varză, măsline și ou este o masă de seară excelentă după mâncarea foarte consistentă de după sărbătorile pascale sau micii și grătarele de 1 Mai :)

Poftă Bună!

Salata cu varza, masline si ou


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).