vineri, 13 iunie 2014

Prajitura diplomat cu capsune

Prajitura diplomat cu capsune

Am încercat acum vreo doi-trei ani să fac o prăjitură diplomat cu fructe diverse și crema nu s-a închegat absolut deloc, deși am adăugat încă trei pliculețe de gelatină în afară de cel inițial! Spuneam atunci că probabil laptele contează, eu folosind lapte din comerț. De teamă, n-am mai încercat-o niciodată, până zilele trecute când mi-am luat inima în dinți și mi-am zis că ori-ori! Și mi-a ieșit o pufoșenie de cremă diplomat :p  o să vedeți imediat de ce.

Am folosit așa: 
- 2 gălbenușuri
- 6 linguri pline cu zahăr
- 200 ml lapte de vacă (de la piață)
- 250 ml frișcă pentru cremă și 250 ml frișcă pentru decor
- un pliculeț de gelatină (10 g)
- 20 de pișcoturi Savoiardi
- un pliculeț de zahăr vanilat pt cremă și unul pentru frișcă
- 5 linguri pline de zahăr pudră pentru toată cantitatea de frișcă
- două mâini de căpșuni proaspete
- o tavă mică de cozonac (pentru un tort mare sau o tavă normală de cozonac dublați cantitățile)
- 250 ml sirop din zahăr și apă pentru însiropat pișcoturile

Metodă:

Am tapetat tava de cozonac cu folie de plastic si am așezat pișcoturile pe fundul și pereții tăvii. Am însiropat pișcoturile, pentru că erau uscate și pentru că oricum, din crema cu gelatină nu prea au cum să se înmoaie bine.

Mai întâi am mixat gălbenușurile cu zahărul și zahărul vanilat (1 plic) până am obținut o compoziție cremoasă, galben-deschis (ceva zahăr se mai simțea, dar foarte puțin). Am încălzit laptele și l-am adăugat în fir subțire peste cremă amestecând cu telul alungit. Această compoziție fluidă am pus-o la bain-marie (într-un vas pus în alt vas cu apă care fierbe pe foc mic) încă de când apa de dedesubt era rece. Apoi am pus gelatina la înmuiat în cca 100 ml apă rece, într-un ibric. M-am întors iar la crema de pe bain-marie și am început să amestec cu telul alungit, din ce în ce mai repede când apa a început să fiarbă și crema să facă spumă. Am amestecat continuu timp de 5 minute, de când apa a început să fiarbă. Se spune că această cremă trebuie să se îngroașe. Mie nu mi s-a părut că s-a îngroșat decât poate foarte puțin, practic era la fel de lichidă ca și la început. Dar avea multă spumă și când a început să se ridice spuma, ca la lapte când fierbe, am închis focul.

Prajitura diplomat cu capsune
Ordinea fazelor este: 1, 4, 2, 3, 5, 6, 7, 8

Am lăsat vasul cu crema deoparte, pe un fund din lemn să se mai răcorească, și am luat ibricul cu gelatina înmuiată scufundându-l de câteva ori, rapid, în apa fierbinte rămasă pe aragaz. Astfel gelatina s-a lichefiat. Atenție! Să nu țineți ibricul în apă fierbinte mai mult de o fracțiune de secundă, cât îl introduceți în apa fierbinte și îl scoateți (operațiune repetată de 3-4 ori) pentru că gelatina își poate pierde proprietățile. Pentru siguranță, mai bine mai așteptați 2 minute să ajungă apa la sub 60 de grade și apoi scufundați ibricul cu gelatină în ea. Când crema pusă deoparte este doar călduță, puteți încorpora gelatina lichidă, apoi jumătate din cantitatea de frișcă. Am considerat că dacă pun jumătate cremă de lapte și jumătate frișcă, va ieși o cremă diplomat foarte fină, și am avut dreptate. Crema iese perfect. Dar ca să fie mai fermă (se vede în poze că nu stăteau bine feliile în picioare - ce-i drept pozele le-am făcut după doar 3 ore de stat la frigider) ar fi trebuit să adaug un sfert de pliculeț de gelatină în plus, sau să fi încorporat doar 150 ml de frișcă.

Am amestecat bucățele de căpșune în cremă și am turnat-o în tava cu pișcoturi. Deasupra am mai pus un rând de pișcoturi și am dat la frigider. Înainte de a fi ornată cu frișcă, prăjitura diplomat este bine să stea minim 5-6 ore la rece, dacă nu chiar o noapte întreagă. Când este bine răcită și închegată, se răstoarnă cu grijă pe o tavă, se scoate folia de plastic, apoi se decorează cu frișca rămasă și cu jumătăți de căpșune.

Dispare rapid de pe masă :)
Poftă bună!

Prajitura diplomat cu capsune

Prajitura diplomat cu capsune


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).