sâmbătă, 29 aprilie 2017

File de somon salbatic la gratar cu sos de lamaie




File de somon salbatic la gratar cu sos de lamaie

De curând am primit de la BuzzStore şi Vegeta România spre testare nişte pliculeţe cu condimente lichide pentru marinare. Pentru mine Vegeta e o marcă de mare răsunet, în special înainte de '89, când, dacă aveai acest produs, era o garanţie că vei pregăti o mâncare bună la gust. Vegeta era pe atunci printre acele câteva produse străine pe care unii le aduceau cu mari riscuri de prin Ungaria şi le vindeau celor care nu puteau să iasă din ţară sau nu locuiau în oraşele din vest, apropiate de graniţă. Şi, cu toate că am crezut mulţi ani că Vegeta este o marcă ungurească, acum aflu că produsul e de fapt de origine iugoslavă, croată, mai precis, datează din 1959, însă într-adevăr, Ungaria a fost una din primele două ţări, alături de fosta URSS, unde plicurile de condimente Vegeta au fost exportate.


Aşadar după ce am primit kitul de buzzer am început să împart seturile primite pentru prieteni şi după câteva zile am pregătit primele două feluri de mâncare cu marinatele Vegeta.


Primul fel, un aperitiv cald la o masă între rude şi prieteni, a fost acela cu somon la grătar în sos de lămâie. Am folosit 2 pungi de somon fileuri gata porţionate, din care 6 le-am pus la marinat în condimente Vegeta barbeque timp de 30 de minute. Acest condiment este ca un sos roşu-portocaliu, datorită pulberii de ardei pe care o conţine. După ce a trecut timpul minim de marinare - nu voiam un gust prea intens, pentru că am servit peştele cu sos de lămâie - am prăjit fileurile pe grătar câte 5 minute pe fiecare parte, apoi le-am scos pe farfurii.

Sosul de lămâie l-am făcut dintr-o jumătate de pachet de unt pus la topit în tigaie pe foc mic peste care am adăugat un praf de sare şi zeama de la o lămâie mare. Am lăsat pe foc încă 2-3 minute, până am tocat nişte pătrunjel verde pe care l-am adăugat la sos, apoi am turnat totul în sosieră şi am adus la masă peştele şi sosul calde. Puteam să folosesc marinata rămasă pentru a face un sos de roşii, dar mărturisesc că nu m-am gândit la asta decât după ce deja musafirii mâncaseră fileurile de somon, savuroase şi uşor aromate de la Vegeta.

Aşadar, un fel de mâncare simplu de pregătit şi foarte gustos, hrănitor şi sănătos!

#buzzvegeta

Poftă bună! :)


File de somon salbatic la gratar cu sos de lamaie

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




15 comentarii:

  1. Vaaaiiii ce bun, macar odata pe saptamana mancam somon, ne place tare mult. Eu il fac tot la gratar, dar fac un sos din lamaie, ulei de masline, patrunjel, sare si piper, ung pestele si il las o ora la frigider, apoi il pun pe gratar...e o nebunie, merci pentru reteta :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Pare delicios!
    Data viitoare cand mai pregatesti asa ceva, invita-ne si pe noi ca sa ne bucuram de el :D

    RăspundețiȘtergere
  3. excelent, sunt chiar o mare amatoare de peste...mmmm...ce as manca si acum!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu prea.s eu fana somon. De fapt, peste, in general... Mai repede am facut niste frigarui de pui :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu prea gatesc eu peste, dar farfuria ta chiar arata de nivelul MasterChef!
    Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  6. Aoleuuu... la ora asta imi ploua in gura la cat de bine arata acest somon.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce pofta mi-ai facut! Waw! Sosul cred ca e delicios. N-am incercat pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  8. Arata extrem de bine! Pana acum am incercat doar somon file afumat, dar voi realiza si reteta descrisa de tine curand :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Noroc ca ieri am mancat peste ca altfel salivam pe aici de pofta. Arata delicios!

    RăspundețiȘtergere
  10. Aoleuuuuuuuu... bine ca nu-s gravida ca era belea la ora asta sa vad o reteta atat de apetisanta :)

    RăspundețiȘtergere
  11. O sa le incerc si eu cat de curand, tare curioasa sunt!

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu stiu cum sunt aceste condimente noi, dar iubesc sosul de lamaie alaturat unui peste la gratar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Raluca, aceste condimente nu sunt noi, insa ma bucur ca am aflat de ele cu ocazia acestei campanii de testare!

      Ștergere
  13. Nu am incercat condimentele lichide pe peste. Somnonul este preferatul meu si cu siguranta il voi incerca. Arata delicios

    RăspundețiȘtergere
  14. Ce bine arata. In afara de somon si pangasius nu mananc alt peste, cu exceptia tonului la conserva :)) Nu am gatit somon niciodata, dar parca as incerca si eu.... in curand, sa imi fac curaj.

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).