miercuri, 19 iulie 2017

5 cocktailuri cu vodka



5 cocktailuri cu vodka


Dacă semeni cu mine probabil că nu bei în mod obişnuit cine ştie ce alcool, vodkă sau alte băuturi spirtoase. Dar aşa, pentru o ocazie, ai în casă o sticlă de tărie de bună calitate, ca să ai cu ce servi musafirii. Totuşi vodka are locul său în bucătăria noastră, mai ales a est-europenilor. Iar vara este cât se poate de potrivită pentru un cocktail răcoritor, uşor alcoolizat. Azi vă prezint cinci cocktailuri care merg perfect pe căldurile astea, de servit undeva la umbră, în adierea unui ventilator cu apă.

5 cocktailuri cu vodkaPrima alegere ar fi cocktailul Moscova, care este aşa de simplu că n-ai nevoie de o rețetă propriu-zisă. Se amestecă bine vodka şi zeama de la o lămâie lime la care se adaugă puţin ghimbir. Se bea, evident, rece, cu gheaţă şi cu o jumătate de felie de lime drept decor. Povestea spune că acest cocktail trebuie musai să fie băut în căni de cupru, pentru că atunci când a fost inventat, în 1941, de către producătorii de vodkă Smirnoff  în colaborare cu un restaurant de la Hollywood, aşa au prezentat cocktailul Moscova şi aşa a rămas până în zilele noastre. Dar cine n-are cană de cupru, bea și din pahar de sticlă, nu-i așa?

5 cocktailuri cu vodka
Al doilea cocktail se numeşte Marele Gatsby. Nu ştiu dacă are vreo legătură cu celebrul personaj al scriitorului Fitzgerald Scott, dar cocktailul este delicios. Se amestecă o parte vodkă, o parte suc de grapefruit roşu sau de portocale şi 2-3 linguri de băutură aperitiv cu lămâie, de exemplu limoncello. Se serveşte rece, cu felii de portocală drept decor şi bineînţeles, cu gheaţă.

Al treilea cocktail se numeşte cangur şi nu este nimic altceva decât un amestec de părţi egale de vodkă şi vermut. Aveţi deja un cocktail gustos şi aromat, cu gheaţă multă şi cu decor din coajă de lămâie.

Phil Collins este numele altui cocktail cu vodkă. De data asta ar fi nevoie de o vodkă cu gust de castravete, dar dacă nu aveţi la îndemână aşa ceva, puteţi zdrobi o bucăţică de castravete proaspăt în amestecul final. Aşadar, la 2 părţi de vodkă se adaugă o parte de suc de lămâie şi o parte sirop de zahăr, plus o parte de lichior Chartreuse galben. Se mai adaugă apă minerală sau sifon după gust şi se amestecă bine în shaker timp de 15 secunde.

5 cocktailuri cu vodkaIntenţionat am lăsat la urmă un cocktail potrivit pentru doamne, numit Lady Grey. Conţine mentă, ghimbir, lămâie şi ceai negru şi dacă vrei să stai afară într-un hamac, să te bronzezi sau să citeşti o carte de vacanţă, acest cocktail este tocmai ceea ce trebuie ca să fie totul perfect. Pentru 10-14 pahare ai nevoie de 750 ml vodkă, 350 ml zeamă de lămâie, 350 ml sirop (din apă cu zahăr în părţi egale) de puțin ghimbir tocat mărunt, 1 litru de ceai negru de la frigider, o mână de frunze proaspete de mentă, 8 felii de lămâie, gheaţă. Se amestecă bine toate ingredientele lichide, se adaugă menta, gheaţa, ghimbirul şi feliile de lămâie şi se lasă 2 minute să se aşeze. Se serveşte imediat.

Aşa că mie nu-mi mai rămâne decât să va spun poftă bună şi răcorire plăcută!

5 cocktailuri cu vodka



Dacă ți-a plăcut, distribuie să afle și alții:





20 de comentarii:

  1. Cu toate că nu prea consum alcool, ultimul cocktail parcă-parcă îmi face cu ochiul să-l încerc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu consum, dar orice cocktail se poate face doar asa, usor alcoolizat, cat se ne faca placere sa-l savuram...

      Ștergere
  2. Lady Grey for me, please! Nu sunt fana ceai negru, dar e pacat sa nu testez!

    RăspundețiȘtergere
  3. In general nu sunt adepta cocktailurilor, insa acestea arata grozav! Acum chiar ma tenteaza. Sunt perfecte pentru acele momente cand vin prietenii in vizita si doresti sa-i surprinzi cumva

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca si eu o sa fac cocktail la urmatoarea masa cu prietenii.

      Ștergere
  4. Eu nu beau alcool deloc, nu suport gustul, dar cred că invitații mei r aprecia aceste rețete :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alcool nici mie nu-mi place, mai mult decat visinata de casa ori lichior, nu pot sa gust, dar cocktailurile imi plac, pentru ca sunt slab alcoolizate, in fine, unele dintre ele...

      Ștergere
  5. Wowww...cate retete de cocktailuri delicioase si racoroase :) Foarte interesant articolul ;;) merita sa iti faci macar 1 in aceasta vara :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred ca voi incerca si altfel: fac unul si-l bag la congelator, sa iasa ca o inghetata :)

      Ștergere
  6. Imi plac cocktail-urile, pe langa aspectul vesel ai parte si de o bautura dupa dorinta - nealcoolizata sau alcoolizata care te racoreste si te binedispune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi plac! Insa nu prea-mi fac in casa, mai mult daca ies undeva, prefer un cocktail... poate fi si cu vodka, sau cu alte bauturi alcoolice, asa putin.

      Ștergere
  7. Un cocktail cu putin alcool, trebuie sa recunosc, imi place uneori cand ies. Iar la ultima descriere...ma si vad intr-un hamac, printr-o tara frumoasa si linistita, cu o carte buna si un cocktail bun in brate! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) tu de ce crezi ca am avut imaginea aia in minte? hamacul imi mai lkipseste, carti bune am, printr-o tara frumoasa pot calatori... da n-am hamac, aia e! :D

      Ștergere
  8. Nu refuz nici o băutură tare! Mereu trebuie testat :P înainte de a refuza.
    Mersi de reţete!

    RăspundețiȘtergere
  9. Aud ca ai fost prin capitala si pe la mine n-ai trecut si acum faci cocktailurile astea bestiale si nu ma chemi... Chiar asa? :DDDD numai tu sa te imbeti??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fost, am fost, insa doar in trecere spre aeroport... :) hai sa te servesc, Lady grey este un deliciu!

      Ștergere
  10. Marele Gatsby e de departe preferatul meu.

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).