De la o vreme, de când am acest blog culinar, am tot auzit în stânga și în dreapta că nu e bine să folosesc miere în aluaturi de prăjituri pentru că aceasta devine toxică. Totuși mierea încălzită NU este toxică! Acuma, sincer, nu am crezut în această așa zisă toxicitate, pentru că rețete cu fursecuri cu miere sau torturi cu foi cu miere aveam de când eram puștoaică, și precis în cartea de bucate a Sandei Marin există destule rețete cu miere. Pentru mine era o noutate această informație, despre cât de "toxică" ar fi mierea încălzită, și, pentru că nu mai auzisem așa ceva înainte, nu credeam.
Este adevărat că prăjiturile cu miere în loc de zahăr au un alt gust, personal îl găsesc mai bun, de exemplu, celebrele tăvălite, și, cu toate că mierea dă o nuanță de auriu închis spre brun unui aluat normal, fără cacao, dacă am de ales, aleg prăjiturile cu miere. Și totuși, iată motivele pentru care nu este indicat să puneți mierea în aluaturi sau în lichide fierbinți, precum ceaiul sau cafeaua abia luate de pe foc.
- conținutul de antioxidanți al mierii este variabil, dar indiferent câți antioxidanți are un tip de miere sau altul, fierberea sau pasteurizarea reduce cantitatea lor la o treime.
- încălzirea mierii timp foarte îndelungat (vorbim de ore !!!) duce la pierderea tuturor enzimelor și vitaminelor din ea, și mai ales a proprietăților ei antibacteriene.
- mineralele, deși sunt rezistente la temperaturi ridicate, pot să scadă în cantitate, cu excepția magneziului, care nu este afectat de căldura intensă.
- mierea încălzită la peste 60 de grade, TIMP DE PESTE 8 ORE CONTINUU, produce toxicitate în organism.
- mierea înfierbântată sau coaptă își pierde aroma, dar devine mai ales foarte dulce, ceea ce înseamnă că îi crește indicele glicemic pe care îl are în mod natural. Astfel, consumul constant de miere supraîncălzită sau preparată termic poate duce la diabet.
Există producători care pasteurizează mierea și o vând așa, procesată termic. Dacă vreți să consumați miere adevărată, naturală, trebuie să fiți siguri că o cumpărați de la un producător verificat și de încredere. De asemenea, mierea nu trebuie să fie păstrată, chiar în condiții bune, mai mult de câteva luni. Studiile au demonstrat că după 6 luni, mierea pierde jumătate din proteinele și aminoacizii esențiali pe care îi conține când este foarte proaspătă. Chiar dacă este încălzită la o temperatură mai mare și pentru ceva mai mult timp, mierea încălzită NU este toxică. Unii compuși buni scad în cantitate, alții se schimbă puțin și pot să apară alții. Dar nu devine toxică. Nu veți face cancer sau altă boală doar pentru că ați pregătit o turtă dulce, tăvălite sau ați pus mierea în ceaiul abia luat de pe foc.
Puteți folosi liniștiți mierea într-un ceai fierbinte, când aveți o gripă rebelă, sau în ceaiul zilnic, obișnuit. Unii chiar beau cafeaua de dimineață îndulcită cu miere în loc de zahăr.
Acum, dacă puteți, mergeți la a XI-a ediție a Sărbătorii mierii, la Blaj, pe 24 și 25 martie. Veți găsi diverși producători de miere, pe gustul fiecăruia. Inclusiv pe cei de la Apidava, de unde am procurat eu acest borcan de miere de tei Roua florilor, prin amabilitatea Brander și campania de testare lansată de dânșii.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
De regula cand le fac ceai fetelor, mierea o pun dupa ce s-a mai racit cat de cat...stiam ca isi pierde proprietatile daca o pun in ceaoiul fierbinte. Am aflat multe lucruri interesante de la tine, multumim!
RăspundețiȘtergereSi eu auzisem ca mierea e toxica daca o folosim la temperaturi ridicate. Eu mai fac greseala sa o pun peste ceaiul fierbinte desu stiu ca nu e ok, insa usor, usor am mai rarit.o si o pun doar atunci cand ceaiul e caldut.
RăspundețiȘtergereEu știu că e bine să consumăm ca atare, în deserturi nu o folosesc pentru că schimbă mult gustul și știam că devine nocivă.
RăspundețiȘtergereNu stiam ca devine toxica daca este folosita la temperaturi ridicate. De obicei o consum ca atare, dar mai folosesc si la aluatul prajiturii Zi si Noapte.
RăspundețiȘtergerePăi, nu devine... asta scrie in articol, ca, de fapt, nu devine toxica.
ȘtergereZiceti d-voastra ca mierea poate provoca toxicitate in organism daca incalzita peste 60C. Deci se poate conculde ca articolul nu este prea clar.
ȘtergereNu zic eu, va rog sa cautati pe internet, toate culinaresele spun asta, peste tot exista pe internet aceasta informatie. iar pe unele site-uri scrie ca ar fi preluata din medicina ayurvedica informatia, adica toxicitatea nu este fizica, ci se refera la celelalte corpuri - astral, spiritual, ma rog, ceva de genul. Eu, personal, n-o cred, dar am preluat-o si eu la randul meu. Curios e faptul ca si strainii considera la fel... desi, de regula, acest gen de credinta, daca pot sa-i spun asa, nu are un fundament stiintific, insa prinde la public, Exact ca faptul de a bea 2 litri de apa pe zi, lucru niciodata confirmat medical prin studii, desi toti medicii recomanda asa ceva...
ȘtergereEu nu prea imi dau seama de diferenta la gust intre foile cu miere si zahar. Doar culoarea difera, gustul nu l-am diferentiat pana acum.
RăspundețiȘtergereStiu ca isi pierde proprietatile prin incalzire, dar asta nu inseamna ca devine toxica.
RăspundețiȘtergereNu stiam ca pierde asa mult din proprietati...o sa tin cont de asta de acum incolo!
RăspundețiȘtergereDe exemplu, mierea zaharisita o fac sa devina din nou lichida tinand-o la bain marie, alta metoda nu stiu... Asta inseamna ca isi pierde din proprietati? Hmmm...
RăspundețiȘtergereNu :) stai linistita, mierea incalzita timp de 8n ore sau mai mult isi pierde din proprietati. Ideea asta ca mierea nu se incalzeste vine din ayurveda, sau poate ca e folclor de pe net. Nicaieri nu se explica clar de ce si-ar pierde mierea calda prorpietatile.
ȘtergereSincer eu prefer sa folosesc mierea in cafea(chiar si fierbinte) decat sa pun zahar (care este mult mai toxic)
RăspundețiȘtergereStiam ca mierea isi pierde din proprietati peste 40 de grade si nu trebuie bagat la cuptor dar nu am putut rezista sa nu fac niste costite cu miere la cuptor :)
RăspundețiȘtergereStiam de aproape 5 ani faptul ca mierea devine toxica daca o adaugam in ceai fierbinte sau cafea. Am scris si eu pe blog despre acest lucru cand am aflat, dar e bine sa se raspandeasca aceasta informatie si sa fim atenti cum o consumam.
RăspundețiȘtergerePay si eu cum fac? Folosesc mierea la prajitura mea preferata. Foile de la Ziua si Noaptea se fac cu miere :( Poate sa fie toxica dar eu tot nu renunt la prajituira mea :)))
RăspundețiȘtergereEu folosesc mierea la gatit, fara probleme. Toxica nu are cum sa fie, dupa cum spui si tu.
RăspundețiȘtergereSi eu o folosesc in aluaturile de prajituri in loc de zahar, trebuie sa intervin asupra retetelor ca sa ma pot bucura de toate beneficiile mierii.
RăspundețiȘtergereStiam ca nu este bine s-o incalzim mai mult de 40 de grade. De obicei o folosesc pe post de indulcitor, pe paine si cam atat
RăspundețiȘtergerePe ce studii se bazeaza observatiile, recomandarile si concluziile d-voastra? Ar fi interesant de stiut.
RăspundețiȘtergereV-am raspuns si mai sus. Poate ca n-ati citit cu atentie articolul, chiar in primele doua randuri spun ca "... am tot auzit în stânga și în dreapta că nu e bine să folosesc miere în aluaturi de prăjituri pentru că aceasta devine toxică. Acuma, sincer, nu am crezut așa ceva...".
ȘtergereEu nu recomand nimic si nu oblig pe nimeni la nimic...
P.S. nu sunt studiile mele, sunt informatii preluate din diverse articole de pe net, romanesti si traine din care am alcatuit acest articol.
ȘtergereRepet, nu va obliga nimeni la nimic, fiecare om face asa cum doreste si asa cum crede.