Rețetă de ciulama de hribi cu pui și mămăliguță. Cum se face ciulamaua de hribi cu pui și mămăliguță, pas cu pas.
Hribii sau mânătărcile sunt niște ciuperci de pădure care se găsesc pe la noi prin zona muntoasă a Moldovei în lunile de vară. Au un gust deosebit, cunoscătorii și iubitorii de cules ciuperci direct de la sursă știu locurile unde se fac hribii, așa că nu este ușor să dai de un pâlc necules deja, că toată lumea îi apreciază. Tatăl meu, care nu mai este lângă mine, avea plăcerea asta și mergea la cules de ciuperci foarte des pe timp de vară, chit că avea 80 de ani. Era foarte energic, și chiar cu o zi înainte de a părăsi această lume fusese cu niște prieteni de familie exact la cules de hribi. Ultima mâncare pe care a făcut-o, dar nu a mai apucat să o guste, a fost o tocăniță de hribi cu smântână, asemănătoare cu ciulamaua făcută de mine, doar că el tăia hribii mărunt și îi fierbea și scădea bine de tot la ceaun.
Și-a dorit mult, de când eram copil, să mă învețe și pe mine ce să culeg, ce ciuperci sunt de mâncat și care sunt otrăvitoare, dar mie nu mi-a plăcut să merg pe deal, cum zicem noi pe la Piatra Neamț, eu având de mică o anume slăbiciune a picioarelor, la mers mult sau în pantă mă dor, așa că nu am reușit să îi continuu tradiția de familie, ca să zic așa. Totuși cunosc câteva specii de ciuperci bune, dar mai puține decât știa el, însă nu merg niciodată să le culeg eu, prefer să le cumpăr.
Așa că, pentru zilele acestea, am cumpărat o pungă de jumătate de kg de hribi congelați de la market. I-am lăsat la dezghețat, apoi am scos apa din pungă, care cu regret spun că era cam 150-200 ml din cantitatea totală, apoi am pus hribii la fiert molcom într-o cratiță mică, și am dat un praf de sare.
Ingredientele acestei ciulamale de hribi cu pui și mămăliguță sunt așa (pentru 2-3 porții):
- 500 g hribi (sau orice alte ciuperci aveți la îndemână, dar hribii au savoarea lor specială)
- un piept de pui dezosat
- 2-3 linguri pline cu smântână (de țară, de preferință)
- o ceapă medie, sau 2-3 fire de ceapă verde
- o cană de lapte
- o lingură rasă de faină de grâu
- ulei
- sare, piper, verdeață, usturoi pisat (opțional)
Hribii au lăsat o apă maroniu închis pe care am aruncat-o după primele clocote și apoi am pus altă apă după care i-am lăsat să fiarbă cca 15-20 de minute. Eu știu că acea negreală este amăruie și dacă o lăsați în mâncare îi strică gustul, întrucâtva.
Pieptul de pui l-am porționat în bucăți mai grosier tăiate pe care le-am pus într-o tigaie cu ulei pe foc mic și cu capacul pus să se călească.
După aceea am tăiat ceapa și am lăsat-o să se soteze înăbușit într-o tigaie cu fund ceramic gen Delimano. Am adăugat lingura de făină să fac un sos alb, amestecând rapid. După cca un minut, am adăugat lapte la temperatura camerei, cam 150 ml. Din nou am amestecat rapid cu lingura de lemn ca să nu se facă făina cocoloașe. Am adăugat hribii fierți și scurși, bucățile de piept de pui, apoi am pus puțină sare, piper și am lăsat să mai fiarbă totul înăbușit cam încă 10 minute amestecând din când în când.
După aceea am adăugat smântâna și am amestecat bine totul, după care am presărat mărar tocat (asta am avut în casă, însă de regulă folosesc și pătrunjel verde). După încă vreo câteva clocote am adăugat puțin usturoi pisat, am amestecat din nou apoi am închis focul de la aragaz. Rețineți că focul trebuie să fie mic spre mediu, cel mult, altfel ciulamaua se prinde chiar dacă fundul tigăii este ceramic.
Ciulamaua de hribi poate constitui o excelentă mâncare de post dacă eliminați smântâna și bucățile de carne. Se servește caldă, cu mămăliguță sau cu pâine, după preferințe.
Eu nu pot să vă spun decât,
Poftă bună! :)
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Nu sunt o consumatoare de ciuperci. Am facut supradoza in copilarie cand mama numai asta facea iarna iar bunica cand era post. Insa le fac copiilor pilaf cu ciuperci si legume.
RăspundețiȘtergereImi pare rau sa aud asa ceva, Georgiana, desi nu inteleg cum vine aia supradoza de ciuperci. Si la noi in casa se mancau foarte des vara, cand mergea taica-meu la padure saptamanal sa culeaga, faceam si zacusca de hribi sau de ghebe, si ghebe la borcan, pentru iarna, dar nu pot spune ca am avut vreodata ceva din cauza ca mancam des ciuperci.
ȘtergereDe fel nu consum ciulama, dar a ta e una interesanta.
RăspundețiȘtergereMie imi place foarte mult, iar cand nu am chef sa fac eu, comand...
ȘtergereEu si cu ciulamaua nu suntem prieteni.
RăspundețiȘtergereSi la ce ai mai venit pe site, piticanie
Ștergere