Pagini

miercuri, 18 mai 2022

Ostropel de pui

Ostropel de pui



Wikipedia zice că ostropelul este un fel de mâncare tipic românesc. Probabil că așa este, n-o contrazic. Eu am mâncat prima dată ostropel de porc la o verișoară, însă sosul era atât de lejer, făcut doar cu ulei, bulion și oarece ceapă călită, plus câteva fire de pătrunjel verde pe deasupra, încât mie așa un fel de mâncare, cu doar carne, o lingură de sos gras și pâine mi s-a părut ceva căruia îi lipsesc multe. Mie îmi lipsea o garnitură mai zdravănă de legume, sau o salată, sau măcar niște castraveți murați, ceva de genul. Sigur, fiind în vizită la var'mea, care e și mai mare de ani decât mine, nu am zis nimic, dar ani de zile după ce am început să gătesc eu în casă nu mi-a dat prin minte să fac vreun ostropel.

Până într-o zi, când am făcut și eu ostropelul de porc după rețeta Sandei Marin și ne-am lins pe degete (mustăți) cu toții, adică eu, părinții mei, partenerul meu și cele 4 pisici din dotare pe atunci. Așa că ostropelul a început să devină de-al casei, făcut cu carne de care aveam la îndemână. Pentru că un ostropel iese excelent și cu carne de vită, de oaie și cu pasăre, deoarece sosul este cel care dă gustul bun acestui fel de mâncare.

Așadar, azi, rețeta de ostropel de pui, fel de mâncare cu care mi-am răsfățat eu musafirii de Paște, pentru că eram numai persoane care nu agreează carnea de miel.

Deci, varianta de ostropel făcută de mine este aceasta: 
Ingrediente 
- 4-5 pulpe de pui, cu os sau fără (sau bucăți de piept, dar e mai gustoasă pulpa), 3-4 cepe mari sau 2-3 legături de ceapă verde, o jumătate de ardei roșu, 2-3 linguri pline de bulion de bună calitate, sare, piper alb și negru, mărar, pătrunjel verde, rozmarin, tarhon, 70-80 ml ulei, apă, 3-4 căței de usturoi, o foaie de dafin.

Cum se face:

Pulpele de pui se pregătesc separat, într-o tigaie cu ulei, sau la cuptor, așa cum am făcut eu. După ce am curățat cepele și le-am tăiat mărunt, am pus uleiul la încins și apoi am înăbușit ceapa până când a devenit translucidă, dar nu într-o tigaie, ci într-o cratiță, pentru că la sfârșit sosul trebuie să dea câteva clocote împreună cu carnea și e nevoie de cratiță pentru aceasta.
Am adăugat vreo 3-4 pahare cu apă la ceapa înăbușită, am pus și ardeiul tăiat cubulețe și am lăsat să fiarbă totul preț de 10-15 minute, apoi am adăugat bulionul de roșii. Aici vă spun un secret, dacă vreți ca sosul să iasă și mai gustos, adăugați câte o linguriță de pastă de ardei dulce sau iute, sau de ambele (din acela la tub, care se găsește la magazinele Profi). Se amestecă bulionul cu legumele și se lasă din nou la fiert câteva minute apoi se adaugă pulpele deja preparate și usturoiul tăiat bucățele. Dacă mai trebuie apă, mai adăugați.

Acum, sosul trebuie să fie dens, dar nu neapărat de la bulion, ci de la ceapă și ardei. Mie nu-mi place un sos prea scăzut și uleios, însă fiecare îl face cum dorește și cum îi place. De altfel, sosul se prepară în mod normal cu făină, dar varianta această fără făină mi se pare mai gustoasă și mult mai sănătoasă.

Ostropel de pui

 

După încă 10 minute se pot adaugă sarea, piperul și ierburile condimentate (eu tarhon pun doar câteva fire, cât să dea o aromă specială, dar mărar și pătrunjel verde câte o legătură mică din fiecare). Se amestecă bine totul și se închide focul. Foaia de dafin se poate scoate după câteva minute pentru că lasă o aromă prea accentuată.

Ostropelul se servește ca atare, ori cu garnitură de piure și merge foarte bine cu murături. Iar vara, cu salate de orice fel, simple sau mixte.

Poftă bună! :)




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin




9 comentarii:

  1. Delicios!!! Si eu fac un soi de tocănița care se aseamănă tare bine cu ostropelul tău. Tot cu piure de cartofi îl servim cel mai des si cu murături. Fără faina si la mine, se ingroasa singur sosul de la legume.

    Simona T

    RăspundețiȘtergere
  2. Mama face des aceasta rețeta și ii iese delicios!

    RăspundețiȘtergere
  3. Trebuie sa recunosc ca este una din mancarurile noastre preferate!

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte buna această mâncare și eu pregătesc destul de des.

    RăspundețiȘtergere
  5. Gatesc si eu din cand in cand acest ostropel de pui pentru ca ii place sotului foarte mult :)

    RăspundețiȘtergere
  6. N-am mai facut ostropel de foarte mult timp. Multumesc pentru idee

    RăspundețiȘtergere
  7. Catalina Coman22 mai 2022 la 12:30

    Ce pofta de ostropel mi-ai facut! Nu am mai făcut de mult timp.

    RăspundețiȘtergere
  8. Imi place ostropelul , il prepar si eu destul de des. Acum mi-ai facut pofta maine cred ca o sa gatesc o portie

    RăspundețiȘtergere
  9. O buna idee de preparat culinar de incercat zilele acestea.

    RăspundețiȘtergere

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).